Ambalaje reutilizabile
Mărfurile şi produsele de orice fel trebuie ambalate, atât pentru a fi uşor manipulate sau transportate, cât şi pe durata păstrării lor în depozit. În lipsa ambalajelor, companiile producătoare şi distribuitoare ar avea pierderi uriaşe şi ar exista un haos permanent în procesele logistice şi de inventariere.
Noi punem la dispoziţie clienţilor noştri o gamă variată de produse, de uz general sau dezvoltate în mod specific pentru un anumit domeniu industrial. De la containere voluminoase până la navete de cele mai mici dimensiuni, Eurobox Logistic vă poate furniza toate tipurile de ambalaje de dimensiuni standard.
Avantajele acestor ambalaje:
- Sunt compatibile cu cele mai frecvent utilizate linii de asamblare şi conveioare;
- Pot fi manipulate cu uşurinţă atât de angajaţi, cât şi de echipamentele specifice;
- Au un design ergonomic;
- Se pot stivui sau plia, pentru a realiza economii de spaţiu de depozitare;
- Oferă o protecţie optimă produselor ambalate, inclusiv în condiţii dificile de transport;
- Sunt rezistente dar totodată uşoare, ajutându-vă să economisiţi costuri de transport.
Vă invităm să descoperiţi pe site-ul nostru toate categoriile de ambalaje returnabile standard furnizate de Eurobox Logistics.
-
Cutii stivuibile
Cutiile stivuibile se regăsesc în toate domeniile industriale ca ambalaje pentru piese, materii prime, produse finite şi componente de toate tipurile. Ele sunt preferate de companii deoarece sunt rezistente şi uşor de întreţinut.
-
Cutii din plastic stivuibile VDA KLT
Beneficiind de o structură rezistentă, dar în acelaşi timp uşoară, containerele de tip VDA-R-KLT reprezintă standardul în cadrul industriei auto germane pentru manipularea pieselor şi componentelor auto în interiorul facilităţilor de asamblare. Aceste cutii sunt de asemenea preferate de companiile cu un grad avansat de automatizare a proceselor de ambalare, manipulare şi încărcare/descărcare mărfuri.
-
Cutii din plastic Galia
Cutiile Galia sunt produse sub certificarea standardului Odette pentru a întruni cerinţele de manipulare automată ale industriei auto din Franţa. Au o construcţie robustă şi dimensiuni compacte, oferind un raport eficient între produsele ambalate şi spaţiul ocupat.
-
Cutii dublu-stivuibile
Cutiile dublu-stivuibile vă ajută să economisiţi spaţiul de depozitare, datorită design-ului care permite păstrarea acestora în stivă compactă atunci când nu sunt utilizate.
-
Navete pliabile și rabatabile
Navetele pliabile și rabatabile sunt recomandate clienţilor care doresc să optimizeze la maxim spaţiul de depozitare a ambalajelor atunci când acestea nu sunt utilizate.
-
Cutii de depozitare SILAFIX
Păstrarea pieselor de mici dimensiuni în mod ordonat este o provocare pentru orice companie. Fie că este vorba despre şuruburi, piuliţe sau componente complexe pentru industria auto şi de mecanică fină, toate aceste produse au nevoie de cutii care permit operatorilor să le identifice şi să le preia cu uşurinţă.
-
Sisteme conductive electric (ESD)
Industria electronică furnizează piese şi componente de importanţă critică pentru majoritatea aparatelor, instrumentelor şi echipamentelor pe care le utilizăm zi de zi. Aceste piese controlează buna funcţionare a televizoarelor, telefoanelor mobile, automobilelor şi utilajelor industriale care desfăşoară operaţiuni complexe.
-
Cutii cu mâner
Cutiile cu mâner sunt ideale pentru depozitarea şi transportul sculelor şi uneltelor, fiind un accesoriu important pentru orice meseriaş.
-
Cutii şi containere izoterme
Transportul produselor care trebuie menţinute la o temperatură constantă este o provocare pentru industriile alimentară, chimică şi farmaceutică.
-
Paleţi
Paleții din plastic sau din metal oferă siguranță și eficiență în manevrare, transport și depozitare. De asemenea, comparativ cu lemnul, care acumulează în timp umiditate, plasticul și metalul își mențin greutatea în timp.
-
Capace de paleţi
Produsele depozitate pe paleţi nu pot fi expediate ca atare, deoarece există oricând riscul de răsturnare sau de deteriorare din cauza condiţiilor meteo. De aceea, deasupra oricărei stive de produse aşezate pe un palet este recomandat să se fixeze un capac de palet.
-
Cărucioare
Cărucioarele sunt cel mai simplu şi eficient echipament de deplasare a produselor în nenumarate domenii industriale: manufactură, prelucrare şi expediere de mărfuri, industria auto, electronică, retail sau industria alimentară.
-
Boxpaleţi pliabili
Transformaţi un boxpalet voluminos într-unul care ocupă un spaţiu redus de depozitare în doar trei paşi: deblocaţi sistemul de fixare, coborâţi pereţii verticali şi pliaţi-i unul peste altul.
-
Boxpaleţi rigizi
Siguranţă, igienă şi utilizare îndelungată sunt caracteristicile principale ale boxpaleţilor rigizi. Aceştia sunt alegerea companiilor producătoare, dar şi a celor cu depozite de mărfuri, deoarece oferă un volum compact şi o mare capacitare de încărcare.
-
Boxpaleți cu rame de stivuire
Cu ajutorul ramelor de stivuire, puteti crea boxpaleţi pe cât de înalţi aveţi nevoie. Boxpaleţii cu rame de stivuire vă oferă acest beneficiu, datorită tipului de construcţie: pe o bază de palet standard se adaugă ramele pliabile, una peste alta.
-
Collibox
Sistemul de tip Collibox se asamblează la nevoie şi este format din palet, pereţi şi capac. Acesta cântăreşte mai puţin decât un boxpalet pliabil şi ocupă un spaţiu mai redus la pliere.
-
Containere metalice
Containerele metalice sunt alegerea ideală pentru companiile care au nevoie de ambalaje fiabile şi rezistente pentru încărcături grele sau voluminoase. Acestea pot include componente auto, produse de manufactură sau alte mărfuri expediate en-gross în cantităţi mari.
-
Ambalaje certificate UN pentru bunuri periculoase
Bunurile periculoase includ materiale și produse explozive, inflamabile și radioactive sau care pot avea astfel de caracteristici în anumite circumstanţe. Acestea pot pune în pericol fiinţe, clădiri, mărfuri, mijloace de transport sau mediul inconjurător.
-
Suporturi de etichetă
Etichetarea este cel mai simplu și eficient mod de a identifica rapid un produs și de a păstra o evidență clară a inventarului.
-
Închiriere ambalaje reutilizabile
Investiția în ambalaje noi din plastic poate fi un efort financiar considerabil, mai ales atunci când utilizarea este destinată unor perioade scurte. Serviciile noastre de închiriere ambalaje returnabile le permit companiilor să își păstreze resursele pentru alte investiții importante și să își optimizeze procesele de lucru.